Barranquilla subțire a corpului

Căci era un om tandru pe ascuns, capabil în acelaşi timp de accese de furie asurzitoare, chiar catastro­fale uneori, pe care şi le revendica apoi drept har de la Pruncul lisus. Ii înţelegeai atunci firea, înţelegeai şi moti­vul pentru care maestrul Zăbala făcea tot posibilul să-l iubim ca şi el.

In cea dintîi noapte, ca în atîtea altele, am rămas pînă în zori pe faleză, protejaţi împotriva interdic­ţiei de circulaţie de calitatea noastră de ziarişti.

Hector avea vocea şi memoria intacte cînd a văzut lumina zilei născîndu-se la orizontul mării şi mi-a spus: - Bine-ar fi ca noaptea asta să se termine ca în Casablanca.

După trei ore m-a deşteptat cu telefonul maestrul Zăbala cu o întrebare mai puţin fericită: - Cum merge cu capodopera? Mi-au trebuit cîteva minute ca să înţeleg că se referea la colaborarea mea la ziarul de a doua zi.

M-ai învăţat să zbor Fără să vrei şi fără să ştii Cu doar câteva zile în urmă M-ai învăţat să zbor Întâi mi-ai aruncat o clipă în ochi Şi-aripi au început a-mi creşte Apoi ai început să-mi vorbeşti Până când, fără a-mi da seama Eram desprins de întreaga lume Ce până atunci să o cunosc Mi-a fost dat M-ai învăţat să zbor în ziua aceea Iar de atunci nufăr mă simt Ce-şi culcă întinsul De-a lungul ochilor Cu care mă priveşti. Greierii-ntorceau, cu cântecul lor, lângă noi, roata morii, tu înotai, apoi, goală, într-un bob de rouă. Palmele tale erau așa somnoroase, că nu-mi nimereau privirile ca să le mângâie, și nu mă credeai, când îți spuneam că-a-nceput să-ți miroase urma a lapte de înger, a mir și-a tămâie.

Nu-mi amintesc să barranquilla subțire a corpului stabilit nimic, nici să fi spus da sau ba cînd mi-a cerut să scriu prima colaborare, dar în dimineaţa aceea mă sim­ţeam în stare de orice după olimpiada verbală de peste noapte. Zăbala a priceput pesemne cum stau lucrurile, căci se şi gîndise la cîteva subiecte la ordinea zilei, însă eu i-am propus altul care mi s-a părut şi mai actual: inter­dicţia de circulaţie.

Cunoaște celibatari latinoamericani

Intenţia mea era să-mi :sc aventura din cea dintîi noapte barranquilla subțire a corpului Cartagena şi şi făcut, scriind-o cu mina mea, fiindcă n-am reuşit sa'ină înţeleg cu maşinile preistorice de la redacţie. A fost 0 naştere de aproape patru ore, pe care maestrul a revi-2uit-o în faţa mea fără un gest care să mă lase să-i descopăr gîttdurile, pînă cînd a găsit forma cea mai puţin amară să-mi spună: - Nu-i rău, dar e imposibil s-o publicăm. Nu m-a luat prin surprindere.

Dimpotrivă, prevăzu­sem aşa ceva şi preţ de cîteva minute m-am simţit uşurat de povara ingrată de a fi ziarist. Insă motivele sale reale, pe care eu le ignoram, erau fără drept de apel: de la 9 aprilie fiecare ziar din ţară avea un cenzor trimis de guvern care se instala la o masă de scris din redacţie ca la el acasă, de barranquilla subțire a corpului şase după-amiaza, cu intenţia şi autoritatea de a nu lăsa să treacă nici cel mai mic cuvînt care ar putea leza or­dinea publică.

Motivele lui Zăbala aveau în ochii mei o greutate mult mai mare decît cele ale guvernului, deoarece eu nu scrise­sem un comentariu de presă, ci relatarea subiectivă a unui episod personal, fără nici o pretenţie de jurnalism editori­al.

Pe deasupra, nu tratasem interdicţia de circulaţie ca un instrument legitim al statului, ci ca un şiretlic al unor poliţişti tîmpiţi pentru a face rost de ţigări cu o centimă bucata. Din fericire, înainte de a mă condamna la moarte, maestrul Zăbala mi-a dat înapoi nota pe care trebuia s-o refac de la cap la coadă, nu pentru el, ci pentru cenzor, şi Şi-a făcut pomană cu mine dînd un verdict cu două tăişuri: - Valoare literară are într-adevăr, slăbindu-se pentru jurnalul rochiilor să nu.

Dar o să vorbim despre asta mai tîrziu. Din prima mea zi la ziar, cînd a stat de vorbă cu mine şi cu Zapata Olivella, mi-a atras atenţia obi­ceiul lui insolit de a se adresa unuia privindu-l pe celălalt, în vreme ce ţigara aprinsă îi ardea degetele.

Asta mi-a provocat la început o senzaţie de nesiguranţă stînjenitoare. Gîndul cel mai puţin prostesc ce mi-a trecut prin cap, din timiditate, a fost să-l ascult cu reală atenţie şi cu un interes enorm, dar nu uitîndu-mă la el, ci la Manuel, pentru a trage propriile concluzii cu privire la amîndoi.

Mai tîrziu, stînd barranquilla subțire a corpului vorbă cu Rojas Herazo şi apoi cu directorul Lopez Escauriaza, şi cu atîţia alţii, mi-am dat seama că era un obicei al lui Zăbala cînd discuta cu mai mulţi odată. L-am înţeles şi am putut astfel, el şi cu mine, să schimbăm între noi idei şi sentimente prin intermediul unor complici naivi.

O dată cu încrederea reciprocă pe care ne-au adus-o anii, m-am încumetat să-i mărturisesc impresia mea de atunci, iar el mi-a barranquilla subțire a corpului fără să se mire că se uita la inter­locutor aproape din profil ca să nu-i arunce fumul de la ţigară în faţă.

Aşa era el: niciodată n-am cunoscut pe cine­va atît de calm şi de discret din fire, purtîndu-se cu atîta curtoazie, fiindcă veşnic a ştiut să fie cum şi-a dorit: un înţelept care stă în umbră. In realitate, eu scrisesem discursuri şi versuri prema­ture la liceul din Zipaquirâ, proclamaţii patriotice şi de­claraţii de protest referitoare la mîncarea proastă, şi mai nimic altceva, dacă nu puneam la socoteală scrisorile către familie pe care mama mi le dădea înapoi cu greşelile de ortografie corectate, chiar şi atunci cînd ajunsesem scriitor recunoscut.

Nota care s-a publicat în cele din urmă în pa­gina editorială n-avea nici o legătură cu cea scrisă de mine. După retuşurile maestrului Zăbala şi cele ale cenzorului, nu-mi mai aparţineau în acel articol decît nişte crîmpeie de proză lirică fără rost şi fără nici un stil, aranjate conform sectarismului gramatical al corectorului şpalturilor.

Zăbala şi Rojas Herazo, căliţi de uzura cotidiană, au izbutit să mă facă să-mi uit amărăciunea pricinuită de primul meu articol şi m-am încumetat să continuu barranquilla subțire a corpului al doilea şi al treilea, care definiția slimming fost mai bune.

Am rămas la ziar aproape doi ani, publicînd chiar şi două articole pe zi, învingînd cenzura, cu semnătură sau fără, şi am fost pe punctul de a mă căsători cu nepoata cenzorului. Mă mai întreb şi astăzi cum ar fi fost viaţa mea fără condeiul maestrului Zăbala şi fără menghina cenzurii, a cărei simplă existenţă însemna o provocare ce stimula imaginaţia. Insă cenzorul era tot timpul în gardă, mai mult decît noi, din pricina delirului său de persecuţie. Citatele din marii autori i se păreau ambuscade suspecte, cum au şi fost, într-adevăr, în multe rînduri.

Vedea fantome. Era un cervantin de duzină, care vîna sensuri imaginare. Intr-o noapte, nefericitul de el a fost nevoit să se ducă la toaletă din sfert în sfert de oră, pînă cînd şi-a luat inima-n dinţi şi ne-a spus că era pe punctul să înnebunească din cauza spaimelor pe care i le pricinuiam noi. Cu atîta goană la closet o să rămîn fără fund!

Poliţia fusese militarizată, ca o dovadă în plus a rolului guvernului în violenţa politică ce însîngera ţara, cu oare­care moderaţie pe coasta atlantică.

Insă la începutul lui mai poliţia a ciuruit cu gloanţe, fără nici un motiv, bun sau rău, o procesiune din Sâptămîna Mare de pe străzile din Carmen de Bolivar, la vreo douăzeci de leghe de Cartagena.

Maestrul Zăbala, născut în satul vecir San Jacinto, mi-a recomandat cu o străşnicie ciudată scriu despre eveniment fără să ţin seama de cenzură şi toate consecinţele sale.

Cunoaște celibatari africani

Prima mea notă fără semnătură în pagina editorială cerea insistent guvernului o anchetă amă-l nuntită asupra agresiunii şi pedepsirea făptaşilor. După trei zile, directorul ziarului i-a cerut lui Zaba să-i confirme dacă fusese consultată redacţia în plen şi apoil ne-a dat undă verde să continuăm. Aşa încît am continuat! In vremea aceasta, singura vest de la guvern ne-a ajuns printr-o scurgere de informaţii;! N-a fost uşor.

Cunoaște celibatari din alte țări

Ce s-a întîmplaff în Carmen de Bolivar? Purta uniforma albă de mare gală, asemeni unei prăjituri cu frişca, cizme de lac şi sabia atîrnată la cingătoare de un şiret de mătase, şi avea nasturii şi ins nele atît de strălucitoare, că păreau de aur. Nu-şi dezminţi în nici un fel faima de bărbat fercheş încîntător, cu toate că ştiam că era un dur şi pe vreme de pace, şi pe cîmpul de luptă, aşa cum a dovedit-o cîţiva ani mai tîrziu, în fruntea batalionului Colombia în războiul din Coreea.

Nu s-a clin­tit nimeni din loc în cele două ore intense cît a discutat cu uşa închisă cu directorul. Băură douăzeci şi două de ceşti de cafea tare, fără ţigări şi fără alcool, căci nici unul nu avea viciile acestea. La plecare, generalul s-a arătat şi mai destins, strîngîndu-ne mîna fiecăruia.

La mine a mai zăbovit puţin, m-a privit drept în ochi cu ochii lui de linx şi mi-a spus: - Dumneavoastră o să ajungeţi departe. Mi-a tresărit inima, crezînd că poate ştia totul despre mine şi pentru el departe putea să însemne moartea. In relatarea confidenţială pe care directorul i-a făcut-o lui Zăbala despre discuţia lui cu generalul, i-a dezvăluit că acesta îl cunoştea cu nume şi prenume pe cel care scria fie­care notă zilnică.

Directorul a avut atunci o atitudine cu totul proprie felului său de a fi, spunîndu-i că o făcea la ordinul lui şi că la ziar, ca şi la cazarmă, ordinele se exe­cută. In orice caz, generalul l-a sfătuit să ne mai moderăm campania, ca nu cumva vreun sălbatic de prin caverne sa vrea să facă dreptate în numele guvernului său.

Directorul a înţeles şi am înţeles cu toţii pînă şi ce n-a spus. Dar Barranquilla subțire a corpului Escauriaza a fost şi mai surprins de aerele pe care şi ie dădea generalul că ar cunoaşte viaţa ziarului ca şi cum ar lucra în redacţie.

Nimeni n-a pus la îndoială că agentul lui secret era cenzorul, chiar dacă acesta se jură pe mor-nuntul maică-sii că nu era el. Singurul lucru la care gene­ralul n-a încercat să răspundă a fost întrebarea noastră ă. Directorul, care avea faimă de om înţelept, ne-a G a b  r  i  e  l G a  r  c  i a M   A   R   Q   U sfătuit să credem tot ce ni se spusese, pentru că adevărul! De cînd mă angajasem în lupta cu cenzura neglijasem universitatea şi povestirile.

Aveam noroc că majoritatea profesorilor nu făceau prezenţa şi asta înlesnea chiulul de la ore. Pe deasupra, profesorii liberali care-mi cunoşteau] isprăvile cu cenzura erau şi mai îngrijoraţi decît mine, căutînd o cale de a mă ajuta la examene.

Astăzi, cînd în­cerc să povestesc, nu reuşesc deloc să găsesc zilele acelea în i amintirile mele şi am ajuns să dau crezare mai curînd uitării decît memoriei. Părinţii mei dormeau liniştiţi de cînd îi încunoştin  ţasem că la ziar cîştigam destul cît să pot supravieţui. Leafa pe o lună ca începător nu-mi ajungea; nici pentru o săptămînă. Dar a acceptat tîrgul numai o singură dată.

În cuprinsul ei vor alterna poezia, eseul, critica, proza, teatrul, însoţite de lucrări grafice şi de pictură ale celor mai În cuprinsul ei vor alterna poezia, eseul, critica, proza, teatrul, însoţite de lucrări grafice şi de pictură ale celor mai aleşi reprezentanţi ai ei. Ea se va profila treptat pe tematici anunţate în prealabil, încât cei interesaţi să-şi poată pregăti din vreme materialul dorit.

Locul de dormit cel mai aglomerat şi cel mai barranquilla subțire a corpului din oraş continua să fie Paseo de los Martires, cu toată] interdicţia de circulaţie. Mă duceam acolo să dorm pe o] bancă, atunci cînd se sfîrşeau discuţiile cu prietenii, în  zori. Alteori dormeam în debaraua de la ziar, pe sulurile i de hîrtie, sau mă înfiinţam cu hamacul meu de circ subi braţ în camerele unor studenţi cu capul pe umeri, atîtg vreme cît mi-au putut suporta coşmarurile şi năravul de vorbi prin somn.

Am supravieţuit astfel la voia întîr plării, mîncînd ce găseam şi dormind pe unde dădea Dor nul, pînă cînd clanul generos al familiei Franco Munei' mi-a oferit cele două mese pe zi la un preţ de poma Tatăl clanului - Barranquilla subțire a corpului Franco Pareja - era un cunosc învăţător de şcoală primară, cu o familie veselă, care se dădea în vînt după artişti şi scriitori.